Archives

Simțiri de toamnă

Azi iar e toamnă prin păduri, prin munți și prin câmpie…

Cu iz de frig, cu frunze-n vânt, cu nuanțe te-mbie

Să vii mai des să îi admiri misterul transformării,

Ca până anul viitor să nu o dai uitării.

 

Să nu îi uiți parfumul de fructe și de rouă,

Nici zilele mai scurte când te aștepți să plouă;

Să ai și amintirile din zilele cu soare

Când dansul frunzelor căzând pare o sărbătoare.

Advertisements

Detalii

Cu pana unei priviri

Mi-ai atins sufletul

Și inima.

Și ai îngreunat, cu-atâta ușurință,

A mea trăire,

A mea voință.

 

Simplele înțelesuri din vorbe,

Din jocuri și povești

Le-ai luat.

Și ai aprins în mine setea de poezie,

Dorul de vis

Și de copilărie.

 

Cu tine ai luat în grabă

Bucăți din suflet

Și din grai.

De-ai fi căzut cu steaua zărită ieri pe cer

Astăzi aș fi putut

Pentru mâine să sper.

Vremea lor

Ahhh..de mult așteptam să mă inspire ceva, orice, pentru o nouă poezie. Fulgii de acum câteva zile mi-au oferit exact ce aveam nevoie: amintiri și inspirație Cu gândul la iarnă am înșirat niște cuvinte. Enjoy!

 

Vremea lor

 

Se văd căzând în dans fermecător;

Au și simțit că-i iarnă – vremea lor.

Doi fulgi de nea, sau trei, sau poate chiar mai mulți…

Nu poți să-i numeri și nici să îi asculți.

 

Și ninge peste vieți și peste stradă.

E nins acum și pomul din ogradă.

A nins cu fulgi aseară peste dor,

Căci iarăși este iarnă – vremea lor.

 

O pătură de nea s-a așezat

Peste întreg ținutul ca pe-un pat,

Iar perna e de-un alb copleșitor

Din fulgi de nea, căci iar e vremea lor.

 

Din loc în loc apar cutezători

Ce nu se tem de frig sau de fiori.

Furtuna de zăpadă, cu glas liniștitor,

I-anunță că afară a venit vremea lor.

 

În dansul fulgilor ne-am regăsit noi doi,

Căci s-a topit prin dans al vieții sloi.

Însă trăirea-i rece, e rodul viselor:

Nu e a noastră vremea; e a lor.

 

 

 

E-un cântec tot ce sunt…

Primele iubiri

de Nicolae Labiș

1.

Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Şi către el privirile-şi ţintesc-
Un codru nesfârşit de coarne brune,
În care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint,
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Şi-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mişcătoare;
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beţie.

 

Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

Împreună (Pentru cercetașii mei; și nu numai)

În miezul de zi, purtați de visare,

Cu ochii închiși vom reuși oare?

O lume întreaga putem dobândi

Doar împreună noi de vom fi.

 

Am strâns pentru noi iubirea din rouă

Și din trandafiri o speranță nouă.

Speranțele toate vor pieri de pleci,

Iubirea din rouă rămâne pe veci.

 

Am mers pân’ la cer și până la stele

Să iau o sclipire măcar de la ele.

Pe drumul ce duce la lumea de vis

S-avem o fărâmă din paradis.

 

Din picuri de soare și din stropi de lună

Am luat pentru noi o rază mai bună.

Lumina ce naște din raza furată

Ne-arată: în noi este lumea visată!

Hai la munte!

Ne-am lepădat de zile grele,

De sorţi şi de gurile rele

Şi-am evadat la umbra lui,

La umbra muntelui.

 

Acolo uiţi trist să mai fii,

Ţi-aduci aminte bucurii,

Găseşti în el seninătate

Şi uiţi de toate.

 

Acolo, printre spini şi flori,

Întrezăreşti mii de culori,

Îţi dai seama că viaţa toată

E colorată.

 

Acolo, într-un rece izvor

Îţi încălzeşti al vieţii dor.

Pietre rămân, izvoru-i rece…

Iar apa trece.

 

Acolo ceru-i  mai senin

Şi nopţile-s de-un farmec lin,

Iar fruntea uită să se-ncrunte:

Seară pe munte.