Împreună (Pentru cercetașii mei; și nu numai)

În miezul de zi, purtați de visare,

Cu ochii închiși vom reuși oare?

O lume întreaga putem dobândi

Doar împreună noi de vom fi.

 

Am strâns pentru noi iubirea din rouă

Și din trandafiri o speranță nouă.

Speranțele toate vor pieri de pleci,

Iubirea din rouă rămâne pe veci.

 

Am mers pân’ la cer și până la stele

Să iau o sclipire măcar de la ele.

Pe drumul ce duce la lumea de vis

S-avem o fărâmă din paradis.

 

Din picuri de soare și din stropi de lună

Am luat pentru noi o rază mai bună.

Lumina ce naște din raza furată

Ne-arată: în noi este lumea visată!

Hai la munte!

Ne-am lepădat de zile grele,

De sorţi şi de gurile rele

Şi-am evadat la umbra lui,

La umbra muntelui.

 

Acolo uiţi trist să mai fii,

Ţi-aduci aminte bucurii,

Găseşti în el seninătate

Şi uiţi de toate.

 

Acolo, printre spini şi flori,

Întrezăreşti mii de culori,

Îţi dai seama că viaţa toată

E colorată.

 

Acolo, într-un rece izvor

Îţi încălzeşti al vieţii dor.

Pietre rămân, izvoru-i rece…

Iar apa trece.

 

Acolo ceru-i  mai senin

Şi nopţile-s de-un farmec lin,

Iar fruntea uită să se-ncrunte:

Seară pe munte.

Dacă n-ai amintiri…

Îmi amintesc de nopțile de vară și de cele de iarnă. Cu cer senin/ din cer senin. Și stele. Și cântece auzite de prea puțini oameni. Cât de frumos! Cu așa amintiri frumoase în gând să tot adormi!

Un cântecel deosebit, cu versuri de o mare însemnătate pentru mine. Enjoy!

(P.S: eu încă nu am dormit într-un pat făcut din fân. )

 

1. Dacă n-ai dormit o dată într-un pat făcut din fân,
Dacă n-ai visat sub lună, trist eşti tu şi eşti bătrân;
Dacă n-ai iubit o dată mai presus decât orice,
Dacă n-ai ştiut că-n viaţă tot ce e, iubire e.

R: Dacă n-ai amintiri
N-are rost să-ţi spun că timpul a trecut.
Dacă n-ai amintiri
N-are rost să-ţi spun ce-ai pierdut

2. Dacă n-ai trăit o noapte sus pe munte lângă foc
Înseamnă că n-ai fost tânăr sau că n-ai avut noroc.
Dacă n-ai privit lumina când răsare soarele,
Dacă n-ai ars niciodată într-un foc de dragoste.

Tu iubești?

Scrisoarea I a Sf. Apostol Paul către Corinteni, capitolul 13.

1. Dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dar nu aş avea iubire, aş deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

2. Şi dacă aş avea darul profeţiei, şi dacă aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dacă n-aş avea iubire, n-aş fi nimic.

3. Şi dacă toată averea mea aş da-o ca hrană săracilor, şi dacă mi-aş da trupul ca să fie ars, dar n-aş avea iubire, nu mi-ar folosi la nimic.

4. Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare, nu este invidioasă, iubirea nu se laudă, nu se mândreşte.

5. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul [primit].

6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

7. Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.

8. Iubirea nu încetează niciodată. Profeţiile vor dispărea, limbile vor înceta. Ştiinţa se va sfârşi.

9. Căci noi cunoaştem în parte şi profetizăm în parte,

10. însă când va veni ceea ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va dispărea.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, gândeam ca un copil, judecam ca un copil. Când am devenit matur, m-am lăsat de cele copilăreşti.

12. Căci acum vedem ca în oglindă, neclar, dar atunci [vom vedea] faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

13. Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar mai mare decât toate acestea este iubirea.

Flori de gheață

Pe masă a lăsat două pahare

Din care unul gol pe jumătate.

Nu a găsit răspuns la întrebare

Căci uşa s-a închis din nedreptate.

 

În uşă a postat îndemnuri bune

Din viaţa cea trecută prea uşor.

Iar un ecou mereu, mereu va spune

Povestea din trecut a pernei lor.

 

În pernă a uitat vise frumoase,

Dorinţe şi idei rostite-n gând;

Şi chiar de nu au fost deloc sfioase,

În inimă nu s-au găsit nicicând.

 

Căci inima prinsă-n cununi de viaţă

A fost punct de oprire pentru el.

Iar din acel buchet de flori de gheaţă

A înflorit un singur bobocel.

Azi

Strângem din zi în zi mai greu un strop de bucurie

Şi ne dorim ca să avem ce n-ar putea să fie,

Uitând că viaţa noi suntem şi că avem puterea

De a trăi încrezători, de a-nvinge durerea.

 

Suntem grăbiţi şi nu vedem în noi cum înfloreşte

Un dor de-a sta, de a visa, de-a râde ştrengăreşte.

Iar din vârtejul de viteză de-am vrea a mai ieşi,

Ne-ar fi mult mai uşor de-am şti a mai simţi.

 

Zâmbim mai greu şi mult mai trist la cei de lângă noi,

Iar ochii se-ntâlnesc mai rar când suntem amândoi.

Trăim cu vorbe spuse ieri, rostite de oricine,

Însă nu ne gândim că azi se poate şi mai bine.